Vizuina

Blog-ul Lupului Alb

Nemira .. muntii Nemira

7 noiembrie 2011

Nu ma gandeam ca voi mai merge la munte anul acesta insa se pare ca uneori lucrurile nu ies asa cum te-ai astepta.
Primisi o invitatie de la Catalin Titu (coleg de serviciu de al Irinei cu care mai fusesem in Cheile Tisitei) pentru a merge in muntii Nemira. Irina isi dorea foarte tare sa mearga, iar eu nu refuz o tura la munte daca pot sa merg (aka daca nu sunt alte chestii care sa impiedice participarea mea).
Urma sa plecam vineri, 29 octombrie, seara undeva in jurul orei 8 din Iasi. Asfel ca la ora stabilita am pornit (Catalin, Tudor, Stefan, Irina si cu mine) catre Comanesti, localitatea care urma sa fie un fel de base camp pentru tura asta. Drumul fu ok (desi la un moment dat din cauza oboselii si a unor serpentine nu m-am simtit tare bine), iar undeva dupa Bacau ni se alatura si Alex (un prieten de al lui Stefan).
In Comanesti mergem acasa la Catalin unde urma sa petrecem noaptea de vineri spre sambata. Si "petrecem" e destul de bine folosit de vreme ce am stat pana la 3 noaptea spunand glume asortate cu vin rosu.
Sambata dimineata (insemnand undeva in jurul ori 8) ne trezim si bem un ceai/cafea. Apoi suntem condusi catre punctul de intrare pe traseu de catre tatal si fratele lui Catalin. Tot acu dimineata ni se alatura si Deto. Traseul nu pare foarte greu: drum/poteca prin padure. Se urca intr-un ritm lejer, dar grupul se rupe in 3 grupulete mai mici: Alex, Stefan si Deto in fata, Catalin si Tudor ceva mai in spate, iar eu cu Irina undeva intre cele doua grupuri.
La un moment dat distranta dintre grupuri devine destul de mare astfel ca hotaram sa ii asteptam pe Catalin si pe Tudor. Cei trei din fata erau destul de departe suficient incat sa nu reusim sa ii reperam. Odata ce ne ajung Catalin si Tudor pornim din nou la drum. Pe traseu vedem si o bufnita destul de mare care se afla la o distanta destul de mica de noi.
Continuam sa urcam si incepem sa vedem mici petece de zapada prin zonele ascunse de soare. Catalin primeste un telefon de la Deto care ii spune ca au gresit traseul si ca de fapt noi (cei 4) suntem in fata lor. Se stabileste ca loc de regrupare o stana dintr-o poienita aflata nu departe de unde eram noi. Odata ajunsi la stana facem un popas sa ii asteptam pe baieti. Vremea e foarte buna, niciun nor pe cer, soarele-i sus si ne incalzeste bine asa ca zabovim cu totii aproape o ora. Mult nu mai aveam pana la refugiul de pe varful Sandru, insa ultima portiune era ceva mai grea. Pe traseu pe zapada intarita se vedeau urme de urs.
Inainte de portiunea mai grea ne oprim sa umplem toate sticlele din plastic pe care le aveam la noi cu apa intr-un izvor de prin apropiere.
Ajungem pe varf si de acolo de sus se vedea foarte clar pana departe: Bucegii, Piatra Craiului, Iezer, Ceahlau. Stefan cu Alex is intind cortul, iar noi restul ne urcam pe rand pe refugiu ca sa vedem peste varfurile copacilor din apropiearea noastra. E abia ora 3 si pentru ziua de sambata nu mai aveam nimic programat. Asa ca facem un foc si pregatim mancarea.
Beneficiem de placuta companie a unei sticle de whisky si a uneia de vin care merg bine cu tuica din dotare. Mancam, bem, bem si mancam si spunem povesti si povestioare. Io pic primu si pe la un 10 (cel putin asa cred ca era) o intind la somn. Dorm dus o bucata de noapte iar mai apoi in dorm in serii.
Dimineata pe la 8 jumatate suna telefonul meu singurul la care se pare ca reactionez. Ne strangem bagajele si mancam ceva pentru ca ne asteapta un drum lung. In zapada sunt imprimate urme de urs (in unele bocancul imi intra aproape complet) si de lup, dar se pot observa si urme de roti (careva o vrut sa urce cu masina pana sus si se pare ca o si reusit ... cine stie). Incepem sa vedem o parte din promisele transee si cazermate din Primul Razboi Mondial promise de Deto si Catalin. Usor usor ajungem si la varful Nemira unde Catalin ne arata un cartus din Primul Razboi Mondial. Luam pranzul si ne continuam drumul catre coada lacului de acumulare de pe Valea Uzului. Pe traseu vedem fortificatii ramase de la prima conflagratie mondiala.
Pe la 5 dupa amiaza ajungem la coada lacului de unde suntem preluati de catre fratele si unchiul lui Catalin. Mergem din nou la acasa la Catalin unde suntem serviti cu supa si alte delicatese (foarte foarte buna mancarea).
Ne urcam in masina si ne indreptam catre Iasi a doua zi fiind zi de serviciu pentru majoritatea.
Cataline multam fain de invitatie. Tura faina, numai buna pentru relaxare. Astept cu nerabdare pozele "gustoase" pe care le-a facut Deto pe parcursul turei.

Etichete:

Entry by Silviu Odobescu

Comments (3)

Since 7 noiembrie 2011

Blogger liana  
18 noiembrie 2011, 04:14
nu cred ca as putea sa fac ce faceti voi..iti trebuie putin curaj
Blogger Silviu  
21 noiembrie 2011, 00:02
Pai daca iti place muntele gasesti si curajul :) Important e sa vrei si sa incerci: la inceput cu ture usoare iar treptat din ce in ce mai frumoase si mai "grele".
Anonymous Merlusca Alexandru  
26 noiembrie 2011, 20:03
Nemira e un munte frumos, si putin cunoscut; probabil ca e mai bine asa, caci mizeria care impanzeste Bucegii de exemplu, o sa ramana departe de muntii astia. Am fost si eu la inceputul lui noiembrie, din pacate singur, dar s-a meritat; vreme grozava, lupii urland noaptea, si peisajul superb de a doua zi.
http://www.galeriafoto.com/photos/showphoto.php/photo/122094/cat/500/ppuser/6174